Acest tutorial este dedicat celor care au un magazin WooCommerce online. Mai departe vă vom prezenta cum puteți descărca o factură mai veche, chiar dacă ați schimbat programul de facturare între timp.
Dacă ați început cu facturarea locală, direct din magazin, dar pe parcurs doriți să treceți la un program de facturare, putem face noua implementare fără probleme. Ce vă recomandăm, însă este să descărcați facturile emise până în acel moment.
Dacă doriți să schimbați programul de facturare, avem câteva articole despre fiecare în parte care v-ar putea fi de folos:
- Ce trebuie să știți despre facturarea locală în magazinul online WooCommerce
- Ce trebuie să știți despre Oblio
- Ce trebuie să știți despre integrarea Smartbill în magazinul online WooCommerce
Așadar, dacă ați schimbat programul de facturare și nu vă mai apar facturile în panoul WooCommerce, secțiunea „comenzi”, este deoarece modulul vechi a fost dezactivat pentru a putea fi folosit cel nou.
Dacă ați uitat să salvați facturile emise prin vechiul modul după ce a fost activat cel nou, ne puteți spune și îl vom reactiva noi. Totuși, este un proces destul de simplu pe care îl puteți efectua și dumneavoastră.
Mergeți în meniul lateral al panoului de control, la secțiunea „module”.

Aici căutați în listă modulul de facturare pe care l-ați avut înainte. Spre exemplu, dacă acesta a fost facturarea locală, modulul se va numi „pdf invoices & packing slips for woocommerce”. Dedesubtul numelui, dați click pe „activează”.

Apoi veți regăsi facturile tot la comenzi.
Sperăm că acest tutorial v-a fost de folos. Pentru orice alte nelămuriri ne puteți contacta pentru asistență.