Acest tutorial este dedicat celor care au un magazin WooCommerce online sau doresc să creeze unul. Mai departe vă vom prezenta cum puteți gestiona o comandă din panoul de control WooCommerce al magazinului dumneavoastră.
Comenzile se regăsesc în panoul de control WooCommerce, în secțiunea „comenzi”.

Vizualizarea comenzilor
Aici puteți vedea toate comenzile înregistrate, detaliile lor (dată, facturare, total) și statusul în care se află (plată în așteptare, procesare, finalizată). De asemenea, puteți realiza câteva acțiuni rapide precum schimbare status în procesare sau finalizată, generare factură sau oridin de comandă.

Editarea simultană a comenzilor
De asemenea, puteți selecta mai multe comenzi odată, bifând căsuța din stânga lor, și realiza o acțiune asupra tuturor din bara de deasupra lor – „acțiuni în masă”.

Editarea comenzilor
Apoi, dacă dați click pe oricare comandă puteți vedea mai multe detalii despre ea sau despre client.
În prima parte a paginii veți avea detaliile cele mai importante precum modalitatea de plată, data creării, statusul, facturarea, livrarea și datele de contact ale clientului.

Comenzile au diferite statusuri precum:
- Plată în așteptare – comanda este primită, dar plata nu a fost efectuată
- În procesare – plata a fost primită și stocul a fost redus
- În așteptare – stocul este redus, dar plata necesită confirmare
- Finalizată – comanda a fost trimisă și finalizată, nu mai necesită nicio acțiune suplimentară
- Anulată – comanda a fost anulată de client sau manager magazin
- Rambursată – comanda a fost rambursată de către manager magazin, nu mai necesită nicio acțiune suplimetară
- Eșuată – plata a fost eșuată sau refuzată
- Ciornă – comandă creată de maager magazin și nefinalizată

Statusurile comenzilor sunt evidențiate și pe culori.
- Anulat – Gri
- Finalizat – Albastru
- Eșuat – Roșu
- În așteptare – Portocaliu
- Plată în așteptare – Gri
- În procesare – Verde
- Rambursat – Gri
Mai jos puteți crea factura.

Apoi veți regăsi produsele din comandă, detaliile de livrare și totalul de plată al comenzii.

Aveți și în dreapta câteva elemente importante ale comenzii. Puteți trimite un email clientului cu detaliile comenzii sau întreprinde alte acțiuni asupra comenzii precum:

De asemenea, puteți vedea detalii despre istoricul clientului.

Panoul Note de Comandă furnizează o platformă pentru gestionarea și vizualizarea notelor atașate comenzilor. Aceste note sunt utile pentru stocarea detaliilor relevante, precum rezultatele plății, modificările nivelului stocurilor sau informații adăugate pentru ca clienții să le vizualizeze. Anumite gateway-uri de plată pot adăuga, de asemenea, note pentru depanare.
Notele reprezintă un instrument eficient pentru comunicarea cu clienții. De exemplu, dacă este necesară adăugarea unui număr de urmărire pentru livrare sau dacă există întârzieri în stoc, puteți adăuga o notă pentru client, iar aceștia vor fi notificați automat.
Pentru a adăuga o notă, localizați panoul în partea dreaptă a ecranului. Apoi scrieți nota în caseta dedicată și selectați dacă doriți să fie privată sau trimisă clientului. La sfârșit dați click pe adaugă.

Comenzile pot fi gestionate și de pe telefon prin conectarea aplicației mobile. Pentru mai multe informații consultați articolul nostru despre aplicația mobilă pentru gestionare comenzi.
Pentru orice alte nelămuriri ne puteți contacta pentru asistență.